Păpădii de iarnă în plină toamnă

În ziua de 24 octombrie am văzut un fenomen al naturii inedit. Am urmărit  metamorfoza  cadrului natural,  căci precum omida ajunge să fie o frumusețe de fluture, la fel și această zi a fost o călătorie: ceață-ploaie-lapoviță-păpădii de nea.

Se zice că o zi de toamnă te hrănește o întreagă iarnă, dar ce se întîmplă atunci cînd  în această zi  baba Odochia își scutură deja cojoacele? Atunci, pămîntul se acoperă cu o plapumă sclipitoare și imaculată. Florile devin zeițe în tărîmul Împărătesei de Gheață, iar aerul-martorul ocular al tangoului fulgilor de nea.

Omul din totdeauna s-a aflat în comuniune cu natura, dar niciodată această relație nu a  fost mai evidentă, cel puțin pentru mine. Dimineața, cerul era posomorît și plumburiu, iar ploia picura voios și timid de parcă era un copilaș, tocmai trezit din somn. Peste zi, lapovița împreună cu vîntul zburdalnic, viu și puternic se puneau la întrecere: cine grăbește mai repede omuleții speriați de timpul de afara. Ei erau asemeni tinerilor, care sunt plini de vise și aspirații,  și se iau la goană după propriul ,, EU”.  Spre seară omulețul-natură s-a potolit, și la fel ca și bunicul sfătos din Humulești, a început a povesti istorioare, protagoniștii cărora erau fulgii de nea. Mășcați ca bobul de grîu în anul de roadă, ostașii iernii nu încetau să lupte cu forța care îi trăgea la  pămînt. Iar ei ca niște cristale de zahăr care se topesc în ploaie, odată ce sărutau pămîntul se așezau rînduri,  rînduri într-o plapuma imaculată.

A fost o zi specială, am descoperit fenomenul conservării frumosului, am văzut-o pe crăiasa iarnă în postura de sculpor, ea nu a fost unul simplu, ci un adevărat Michelagelo al sufletelor noastre, m-a făcut să mă simt în atelierul edenului. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ochi și suflet( prin prisma sufletului să văd cu ochii),  pentru ca să percep această feerie.

#Păpădiadenea 

I’m scared you say you love me…

Yes, this is truly that I’m scared. And here appears the question: WHY?

I have told you that it is not seeing…When you have soul, it is felt.

Because:

You say you love rain, but you take the umbrella every time you go for a wolk.

You say you love sun, but you are scared hiding in your own shade. You seek shelter every time it’s shining.

You say you love winds, but  every time they come you close the window. Your soul is sitting under a bed and you close the door of your soul.

You say you love succes, but your ego is as huge as a  whale in a swimming pool, and you hide your real  small, pink and soft soul under a mask.

You say you love sunrises, but you hate them when they disturb your dreams.

You say you love light because it brings happiness and chase away tears, but you turn it off every time when it shows the truth.

So, this is why I said that I’m scared, because I am afraid that this love would be a selfish wish and after my soul would blossom because of your love, then you would run away from me and my hear will hit the rock of human selfishness.What it’s mine doesn’t shine animore.

People are like clothes , they want to be admired, bun not used. Why we appreciate only new clothes?  These which sit at the glass cases and make an illusion of a fairystory life. Every person knows that his second half is the most beautiful and kind beeing on the earth.  She sustained him, took care of him,  but in the end he noticed that she is not at the glass case any more and forgot all happy and unhappy moments they passed  through. Why do you want to exchange the most comfortable coat for the new one, which is shining but it pricks you? It is better to have a raven in your hands, then a swallow on the branch.

During the night we speak the most sincerely with ourselves….

P.S.   Jurnal NOTE of the scared girl: „Now I’m going to play  with the Moon, and I search the lights for hiding-I look for theirs petals, but where the day have left its footprints? Under sleeping lanterns which forgot to call to their brothers-fireflies. I’m wainting for light because my shadow wants to eat me up and I want to lose the fear of it.”

Mă încîntă MAREA, la ore matinale

Dimineața e divină precum picătura plăpîndă de rouă poate curăța sutele de suflete, astfel   aflate în căutarea frumosului. Acea rouă e picătura ruptă din imensitatea unei mări. Ceața curată, purpurie ca o scoică de mare planează deasupra acestei ființe înfometate de soare. Ceața care ca o plapumă o acoperă și o strînge în branțe ca pe un sugar mic și tînguios. Marea e acel prunc angelic gata să se jertfească și să se lase devorată de mare, pierzîndu-se în valurile sale precum albina într-un lan de flori.

Marea este asemeni vieții umane. Zbuciumul sufletesc este la fel ca și  uraganul marin, atunc cînd valurile se sting în spuma disperării dar totuși se agață de stînca speranței. Acest tumult copleșește societatea umană  începînd cu primele culori împînzite la orizont. Cuptorului soarelui este cel care ruginește mare iar roșul amurgului te face să o adimiri ca pe o zeiță și să o binecuvîntezi precum o fecioară. Dar aici apare dilema, care este prețul plătit pentru a fi atît de liniștită și moartă (inanimată) ?

Prețul este călirea caracterului uman? Să treci prin furtună pentru ca mai apoi să poți să adimiri frumusețea curcubeului, să simți căldura ploii de vară și să miroși parfumul fericirii, oare acesta este raspunsul? Cine știe….

Costul fericirii  plătit de pasărea Phoenix este de a muri, pentru a renaște din propria cenușă, în fine de cîte ori trebuie să se stingă sufletul nostru pentru a înțelege cît de fericit era cînd se afla în căsuța lui, acasă.

Deci, sper că nu m-am abătut foarte mult de la temă, tot ce vreau să spun este să vă  savurați viața, pentru că nu sunteți voi nici o pasăre Phoenix și nu veți mai renaște în amploarea umană. Binecuvîntați-l pe Dumnezeu pentru fiecare zi, pentru că el ne dă atît cît putem duce, iar dacă nu locuiți în apropiere litoralului, atunci desenați-vă propria mare, pe geam, perete, sau imaginar, creațivă propria mare pe care să o admirați la orele matinale!

foto: summaryday.com

:fotodecitit.com

Ce este aceasta? & What is that?

,,Cu chei la gît, juliți în coate și fără teama de a greși. Copii am fost, copii rămînem, mereu copiii cuiva vom fi.”

Decorul: O zi caldă de vară, în curtea casei, pe o bancă stau așezați un tată și un fiu. Tatăl este absorbit de povara anilor, și admiră rezervat frumusețea din jur, totodată ascultînd ciripitul păsărilor. Fiul citește cu atenție un ziar. Dintr-o dată, tatăl observă ceva, dar nu înțelege ce, și întreabă:

-Ce este aceasta?

-O vrabie, răspunde fiul dezinteresat.

Prinvind-o atent, tatăl întreabă din nou:

-Ce este aceasta?

– Ți-am spus numaice. O vrabie, răspunde fiul deranjat.

Vrabia a zburat, și nu se mai afla în vizorul tatălui. Peste puțin timp ea se așeză pe iarbă, tatăl o observă și întrebă din nou:

-Ce este aceasta?

-O vrabie, tată! O vrabie! V-R-A-B-I-E!, a  exclamat fiul, vădit iritat de întrebare.

-Ce este aceasta?, întreabă tatăl din nou.

-De ce faci asta?, strigă fiul, ieșindu-și din fire. Ți-am spus de mai multe ori că este o vrabie. Ce nu înțelegi?!, este ultima replică a fiului, care, pe cel mai ridicat ton îi reproșează tatălui curiozitatea sa.  Peste cîteva clipe, tatăl se ridică încet și pleacă.

-Unde te duci?, întreabă alarmat fiul. Tăcere…

Tatăl se întoarce cu un jurnal în mînă, îl deschide pe la  mijloc și il dă fiului să-l citească.

-Cu voce tare!, îi spune tatăl.

Iată ce conținea acea pagină din jurnal:

,,Astăzi  fiul meu cel mi mic, care cu cîteva zile în urma a împlinit 3 ani, stătea așezat împreună cu mine pe o bancă din parc, cînd, în fața noastră s-a așezat o vrabie. Fiul meu m-a întrebat de 21 de ori: ,,ce este aceasta?”,  și  eu am răspuns de 21 de ori că este…o vrabie. L-am îmbrățișat de fiecare dată cînd îmi adresa aceeași întreabre, din nou, și din nou, fără a mă înfuria, iubindu-l mai mult  cu fiecare îmbrățișare pe micul meu băiețel .”

Se îmbrățișează.

SFÎRȘIT.

Oamenii de lîngă sunt cele mai blînde și calde ființe. Ei au depus fluturașii din sufletul lor, pentru ca noi să îi recunoaștem în natură. Ei nu au cerut niciodată recompensă pentru nopțile nedormite,  și sutele de răspunsuri date la aceeași întrebare. De ce atunci cînd ei depind de răspunsul nostru, noi ne enervăm, îi cicălim, sau îi ignorăm sub pretextul că nu avem timp?! Dar cum rămîne cu timpul lor, ați calucat vreodată timpul petrecut de mama sau tatăl vostru timp de 20 de ani cît a fost lîngă voi, (în minute) ? Cu siguranță că nu ați făcut-o…de ce atunci ale voastre 10 minute costă mai mult decît ai lor 20 de ani din viață? Sau poate clepsidra voastră măsoară în alt mod timpul?

Concluzia: Prețuiți orice clipă petrecută alături de ei, pentru că viața voastră nu e un fluture sau o vrabie, viața voastră este omul de lîngă, cel care te-a legănat, ți-a citit povești, te-a învățat să recunoști acel fluture sau acea vrabie.

P.S. Acel om de lîngă pentru mine este mama. Ființa care m-a învățat să văd lumea cu sufletul și să mă rog îngenunchindu-mi inima. Scumpa mea mămică, atunci cînd mă vei întreba: ,,Ce este aceasta?”, promit solemn să răspund de fiecare dată cu mai multă tandrețe și iubire decît am spus-o vreodată. Te iubesc pînă la Doamne, Doamne și înapoi, îți simt lipsa, mi-i dor tare, și te aștept cu drag să mergem la plimbarea inimilor noastre, pentru că fluturașii noștri deja ne așteaptă. Înger păzitor ție și scumpului tătic, pentru că vă iubesc!

,,Așa e cînd te macină dorul de omuleți plăpînzi”

sursa foto: facebook.com/fotografiidecitit/photos_stream

Ce urmează după fraza: Hai să devenim prieteni?

În fiecare zi, milioane de oameni merg la muncă, universitate, sport, bar și fac multe alte activități cu ferma convingere că asta e cel mai important lucru.  Adevărul este că ei se prefac, pentru că de fapt, în  fiecare secundă ei caută dragostea. Da, vor să fie iubiți, mângâiați, băgați în seamă, că de altfel tot ceea ce fac e în zadar.

Fiecare dintre noi are istoria sa, mai tristă sau mai veselă, depinde din ce parte o privești. Cu toate că afirmăm: ” istoria mea e una obișnuită”, în adâncul inimii fiecare e sigur că istoria sa de dragoste este una fantastică, unică și neapărat cu un ”happy end”.Acel  happy end pe care toți îl vedem în filme, cărți și alte fantezii galactice, dar care  nu existăm pentru că atunci când scoți ochelarii roz,  te trezești într-o rutină zilnică fără emoții și fluturi în stomac.

Totul se sfârșește cu renumita frază: ”Hai să rămânem prieteni!”  Și ce înseamnă să rămâi prieten?  Ce urmează după asta, depresie, indiferență fățișă, dorința de a provoca celuilalt durere….?

A doua zi dimineață, te simți ratat, îți dai seama că înăuntrul tău e un gol pe care nu poți să-l umpli cu nimic. Ștergi pozele comune de pe rețelele sociale, după care le urmărești atent și te umpli de nostalgie după clipele frumoase, devenite amintiri. Sesizezi că vrei să le lași în trecut, dar nu știi cum să le scoți din suflet.

Cu toții caută dragoste, cu toate acestea, sunt niște fricoși când o găsesc. E înspăimântător să te atașezi de cineva, ca mai apoi să îl pierzi.  Cu toate astea, despărțirile fac parte din viața noastră, ele  ne maturizează și ne fac mai puternici. Straniu… de ce suntem învățați de mici copii să diferențiem binele de rău, dar nimeni nu ne învață cum să ne despărțim corect?!

În copilărie ne pregătim să începem viața cu dimineți însorite, dar viața are și zile posomorâte.Da, forța de atracție e utilă, dar să înveți să te desparți de cineva, e mult mai important. Ce ați zice de ”Ore de despărțire” pe care să le desfășurăm la școală și să fim pregătiți  moral cu faptul că o despărțire înseamnă un capitol trecut, iar viața are sute de astfel de capitole.

De facto, sensul relației nu este  ”  au trăit ei  până la adânci bătrâneți și  au murit în aceeași zi..”, dar să găsești pe cineva care să îți afle taina și să te ajute să ieși din umbra propriilor temeri. Astfel, chiar dacă v-ați despărțit, ați  putea rămâne prieteni. Straniu, că ne temem să ținem aproape pe cei cu care am trăit cele mai frumoase clipe.

Da, în fiecare zi noi căutăm dragoste, dar problema e că o asociem  cu o călătorie la Disneyland, pe când ea seamănă mai mult cu o cărare sălbatică, niciodată nu știi ce te așteaptă…

 

Is the language – a sun that touch everything in our life?

People are most strange, but at  the same time interesting creatures. They can wake up in the morning and drink their tea there with imagine a perfect world.  They fly in the sky and they don’t observe the ,,perfect” world where they live. This world is the most amazing, because the perfection will obscure very soon.

In this world, not perfect , but attractive, every day we can live as if it could be the last. Here almost everything  is touched by language.  Still the first day we start to chirped, after this the first word is ,,mother” , we start to discover the world around us, and this is very intersting. During the life we make plans: ,,how to study”; ,,how to work”; ,,how  to make a family” , etc. With the help of language, our life becomes more diversified,  we meet new people, new places, we improve our culture, we make new friends. Our life wouldn’t be catchy.

( Înnorat, înorați;  ( Despre oameni) visători, cu capul în nori;

Every morning we have a choice: to continue to sleep or wake up and chase our dreams. What we want, means the way how we see the world, our aspirations give us a purpose in life. Man is a creature  who lives not on bread alone, but primarily by catchwords. There are said tha the word is mightier than the sword. One wrong word may destroy our happiness in some seconds. Here’s why we should startly to think , and after this, to say something. Languages forces us to perceive the world as we present it to us.  Language is in everything and all over, without it we couldn’t speak, express our whishes, we couldn’t understand each other.  One language sets you in a corridor for life. Two languages open every door along the way.

Finally, I can say that  we should understand that we are not, what  happens  to us, but we are what we choose to become. In this way, language is the road map of a culture for me. It tells , be where the people come from and where they are going, and it’s my choice  to stand still or to move on with them. So, I feel happy , because the happiness it’s when what I think, what I say, and what I do- are in harmony! And your actions, thoughts and words, are they kept in balance?

De ce să iubești o moldoveancă?

Dacă sincer acest video îmi trezește zîmbetul pe față, cu toate că este folosit un limbaj de stradă, este aici un punct de vedere argumentat, de ce să iubești o moldoviancî 😀

Anul acesta am decis și eu să îmbrac o ie, pentru că îmi place să fiu moldoveancă.

  

,,Hoțul de cărți” vs de ce îl urăsc pe Hitler

Din totdeauna am simțit o pasiune pentru filmele istorice, cele care redau realitatea pe care noi nu am putut-o sesiza. Un film de o potriva artistic și istoric este ,,The book Thief”, sau ,,Hoțul de cărți”. Bazat pe nuvela ,,Briliant”, filmul relevă istoria unei fetițe pe nume Liesel, o pată de culoare aurie  cu totul specială și curajoasă, care a reușit să marcheze viețile tuturor celor pe care i-a iubit, atunci cînd a fost trimisă într-o familie adoptivă din Germania, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial.  Puterea magică a cuvintelor dar și spiritul de luptător au ajutat-o să evadeze din ororile timpurilor și să pulsesze fericire în viața grea a familiei Hubermann,( familia sa adoptivă) .

 

Acest film m-a cucerit prin însuși menirea lui de a face omul să înțeleagă necesitatea cuvînului ,,speranță”. De altfel, inima şi sufletul, precum şi triumful şi perseverenţa, sunt motoarele filmului, care este bogat în teme şi personaje în care se va regăsi fiecare generaţie. O ilustrare emoţionantă a capacităţii spiritului uman de a face faţă vicisitudinilor, această poveste optimistă înfăţişează contrastul dintre inocenţă (întruchipată de Liesel) şi tirania omniprezentă care a marcat epoca respectivă şi patria ei.

O notă deosebită o are vocea naratorului, care este  MOARTEA. Iată cum își începe firul narativ acest personaj:

,,Un mic amănunt. O să mori. În ciuda tuturor eforturilor nimeni nu este veșnic. Îmi pare rău să îți stric dispoziția. Sfatul meu este, cînd timpul va veni să nu panichezi. Nu pare să te ajute. Cred că ar trebui să mă prezint cum se cuvine. Dar, din nou, o să mă cunoști, curînd. Nu înainte să ți se scurgă timpul, desigur…Politica mea este să îi evit pe cei vii, deși cîteodată nu mă pot abține.”

Nu voi face un rezumat al filmului pentru a-i reproduce conținutul, pentru că sper că v-am tentat destul ca să doriți să-l vizionați, și e cunoscut faptul că o imagine face cît 100 de cuvinte. În schimb voi face o retrospectivă a notițelor mele, pe care le-am însemnat din fugă să nu uit amalgamul de culori și idei survenite în urma vizionării. Iată care sunt cele 5 motive de ce trebuie să vezi acest film:

1. Ai posibilitatea de a vedea ilustrat foarte  subtil puterea  înălțătoare a cărților, vezi metamorfoza de la alfabet la obsesie literară pentru cunoaștere.

2. Am rămas profund impresionată de relațiile inter-personale, mai cu seamă atitudinea tatălui-vitreg, Hans, supranumit omul-acordion, care a tratat-o pe Liesel ca pe o mică prințesă, spunîndu-i chiar: ,,Maiestatea Dumneavoastră”.

3. Am notat bunătatea și receptivitatea familiei Hubermann, care și-a riscat viața pentru a salva un tînăr evreu, pe nume Max. Tînărul care le-a deschis fereastra bucuriilor familiale, cu toate că această fereastră era pentru totdeauna impenetrabilă pentru el. Iată ce i-a scris Liesel după ce el  a plecat:

,,Tot ce am învățat este că viața nu face promisiuni. Așa că mai bine aș începe…         Întotdeauna am încercat să ignor asta, dar am știut că toate acestea au început cu un tren, zăpada și cu fratele meu. În afara mașinii lumea era aruncată într-un glob de sticlă plin cu zapadă. Iar într-un loc pe nume strada Heaven, mă aștepta un barbat cu un accordion, și soția sa care bombanea tot timpul. Ei își asteptau noua lor fiica. El a locuit sub scările noastre precum o bufnita tăcută, fără aripi, pînă cînd soarele i-a uitat fața. Cartea plutea în jos pe rîu, precum un pește roșu urmărit de un băiat blond.”

                                                                                                          Pentru Max, care mi-a dat ochi.

4. Am sesizat o frumoasă reliefare a prieteniei, a unei relații sincere și nevinovate dintre Rudi, băiatul din vecinătate, și Liesel, dar și dintre  Liesel și Max.  Prietenia datorită căreia cuvintele au prins viață. Cele care reprezintă diferența dintre oameni și o mînă de lut.

5. Am profitat de ocazia să observ curajul și verticalitatea a 2 copii, 2 suflete tinere care rîvneau viață și care au putut să strige în gura mare: ,,Îl urăsc pe Hitler”.

Le dau perfectă dreptate, pentru că ei aveau tot dreptul să-l urască pe cel care le-a omorît părinții, le-a ars cărțile, le-a distrus viitorul numai pentru setea nebună de putere. Cele 2 suflete care nu doreau să fie sclavi ai ruinelor, dar care mai tîrziu au devenit jertfe ale cenușei, singura urmă lăsată de Hitler. Cenușa care urma să fie spulberată de vînt și uitată de ani. Și eu îl urăsc pe Hitler, îl urăsc pentru toate viețile pe care le-a dăruit morții drept cadouri, cadouri care s-au dovedit a fi  mult prea generoase.

P.S. Acest film mi-a servit și drept sursă de provocări, deci iată ce întrebare cochetă am extras: ,,Dacă ochii tăi ar putea vorbi, ce ar spune?/ If your eyes could speak, what would they say?”, dacă aveți răspunsuri interesante, vă aștept opiniile în comentarii.

Fete sau femei. Pentru bărbați și nu numai..

      Am savurat azi în toată splendoarea lor, pozele femeilor care au schimbat istoria, care și-au dezlegat ochii, și s-au emancipat. Femeile care au ieșit din umbra bărbaților, care au avut curajul să se îmbrace în pantaloni pentru că e mai comod și să joace box pentru că asta le face plăcere. Din totdeauna am acuzat așa numiții bărbați, care cred că femeia este o păpușă vorbitoare, care are menirea numai de a face copii, curat și mâncare, iar dacă după toate acestea mai este în stare să arate bine, ea poate fi folosită și ca accesoriu. În fine, pentru cei care cred așa, felicitări sunteți narcisiști, care se tem de adevărata putere feminină și care nu sunt în stare să-și afirme în alt mod autoritatea. Ceea ce este spus mai sus, însă este un băț cu 2 capete, aici ajung să mă contrazic eu însumi….totuși, cu un pic de răbdarea veți înțelege și această filosofie, pur feminină.

 

În ziua de azi partea masculină au un noroc chior (nefericit) sa vadă prea multe fete în jurul lor și prea puține femei. Și aici nu este vorba de vârstă, pentru că sunt femei mai tinere chiar și decât puștoaicele de 15-18 ani. Diferența acestor 2 tipuri de reprezentare a sexului frumos, constă în modul în care gândesc, vorbesc, iubesc, trăiesc.

Fetele și femeile văd viața în mod diferit. Ele înțeleg viața diferit și o tratează analogic. Fetele sunt prezente acolo unde e mare buzunarul, pentru că ele sunt în căutarea unui ,,tătic”. În același timp, femeile se asociază cu deficitul, pentru că acolo unde sunt ele, și deficitul ,,se evaporează” într-un mod magic pentru cei din jur.
Totuși, nu pot să iau în calcul minunile naturii, care demonstrează un proces cu totul deosebit de metamorfoză. Deci, astfel și o fată poate să se metamorfozeze și să devină femeie, accentuez că aici nu este vorba de factorul fiziologic, ci în exclusivitate doar cel psihologic . Ca să fie dreptate, femeile deopotrivă cu fetele nu se află pe aceeași arenă atunci când în joc intră reprezentanții sexului masculin. Aceasta se întâmplă pentru că femeile au nevoie de bărbați, iar fetele de băieți, și totul se întâmplă la nivel psihologic, pentru că aici nu contează vârsta.

Iată detaliile descriptive care deosebesc o femeie de o fată:

1. Fetele preferă să se îmbrace în haine provocatoare crezând că sunt sexi -femeile știu că ele arată sexi indiferent de ce haină poartă.
Femeile înțeleg că pentru a fi sexi nu e neapărat să fii provocatoare. Aici hainele nu joacă unul din rolurile principale. O femeie nu trebuie să fie goală pentru a-și etala frumusețea. Femeile sunt atât de încrezute în frumusețea pielii lor încât pentru ele nu contează ce poartă-ele știu că sunt frumoase, pentru că sunt frumoase.

2. Fetele așteaptă ca cealaltă jumătate să își dea seama ce simt și la ce se gândesc-femeile folosesc cuvintele bărbaților ca arme.
Fetele care toate nopțile le petrec în cluburi, sunt obișnuite să se simtă o pradă dorită de toți, de aceea ele oferă pe tavă bărbaților rolul de prădător, cu obligațiunea de a citi în ochii ei că ea vrea să fie ,,devorată”. Astfel, ele trăiesc cu obișnuința de a aștepta ca jumătatea ei scumpă și dragă să-i citească în ochi dorințele tainice, sau nu prea. În același timp femeile, sunt ele însele răpitoare, ele sunt cele care tronează și aleg cine este destoinic atenției lor.

3. Fetele așteaptă cu nerăbdare să-și actualizeze starea pe facebook: ,,În relație”-femeile uită că facebook-ul mai are și așa opțiune.
Femeile sunt prea ocupate cu viața reală pentru a se deranja cu actualizarea stărilor pe Facebook. Pe când fetele fac numai check-in, pentru ca să știe lumea că ele nu stau acasă.

4.Fetele așteaptă ca ,,tăticul” lor să plătească pentru shopping, distracții, saloane de frumusețe și alte chestii -femeile sunt independente din punct de vedere financiar.

5. Fetele privesc TV, show-uri și telenovele-femeile citesc.
Odată ce au o oră liberă, fetele preferă să lenevească în pat, privind o telenovelă, sau un reality show. În același timp femeile preferă să nu piardă timpul în zadar și când au o oră liberă, ceea ce se întâmplă foarte rar, ele devorează cărți.

6. Fetele iubesc să bârfească, ocupația lor preferată este să discute oamenii din jur, crezându-se ideale. În același timp femeile discută idei, ele întrețin o discuție interesantă despre fapte, evenimente, opinii.
Acesta este, probabil, unul dintre cei mai vizibili factori de diferențiere. Cele mai multe fete sunt incompetente în ceea ce înseamnă a întreține o conversație. Ele nu sunt la curent cu problemele globale. Ele nu au hobby-uri, sau interese intelectuale. Opiniile lor nu coincid cu ceea ce cred ele cu adevărat, ele preiau opiniile pe care le-au auzit de la cineva. De pe cealaltă parte a baricadei, femeile au propriul punct de vedere, analizează critic situațiile, se informează și sunt la curent cu toate noutățile. De aici și concluzia: Fetele sunt plictisitoare. Femeile sunt uimitoare.

7. Fetele țin diete și mănâncă numai salate-femeile mănâncă ce vor.
Aceasta nu înseamnă că femeile nu mănâncă salate. Ideea este că fetele mănâncă salate doar în prezența bărbaților, pentru ca în ochii lumii să pară că mănâncă sănătos, iar când ajung acasă, ele își iau săculețul cu înghețată în față, pentru ca a doua zi să nu mănânce nimic.
Spre deosebire de fete, femeile mănâncă sănătos nu doar în preajma bărbaților, ele știu că asta le menține sănătatea și corpul frumos. Ele pot să își permită și o înghețată atunci când vine pofta, pentru că știu că nu trebuie să numere caloriile.

8. Fetele rămânem la ceea ce știu – femeile sunt mereu în căutare de a lărgi orizonturile.
Femeile sunt cu experiență de viață și, prin urmare, ele înțeleg importanța de te afla într-o permanentă căutare . Ele fac tot ce pot pentru a vedea lumea, a întâlni oameni și a explora necunoscutul. Sunt pasionate și perseverente. Femeile iau viața de coarne. Fetele nu sunt foarte sigure pe ele însele, nu știu ce vor. Scopul lor este – de a găsi un om pentru a le ridica și a le arăta splendoarea vieții.

9. Fetele au nevoie de bodyguarzi-femeile nu au nevoie de nimeni, ele se au pe ele însele.
Feminitatea nu este o expresie a slăbiciunii, ea este un simbol al frumuseții, al speranței și al puterii. Femeile sunt viitorul, unul promițător, enigmatic și independent, pe când fetele sunt un prezent instabil, cu o frumusețe trecătoare și o nedeterminare a scopurilor.

10. Fetele fac tot posibilul ca să se afle în centrul atenției, femeile se află în lumina reflectoarelor fără a mișca vreun deget.
Fetele au nevoie să li se confirme frumusețea permanent. Pentru asta se îmbracă în fuste mini, și își iau tocuri de 15 cm. Femeile, însă se află în centrul atenției chiar dacă poartă o pereche de teniși, și au un stil casual.

      În concluzie, toate reprezentantele sexului frumos poartă odată cu sine un farmec, o enigmă. Nu toate însă, îl pot etala corect. Din această cauză există fete și femei. Ne e deajuns  să porți haine elegante pentru a fi femeie. Femeia este ceva mult mai profund decât un chip drăguț și un zâmbet amabil. Iată de ce ziceam la început că  acuzarea bărbaților că  gândesc primitiv este un băț cu 2 capete. Adevărata femeie nu are menirea să stea numai la bucătărie, însă fata care nu știe sau nu poate fi femeie trebuie să fie cel puțin gospodină. Dau dreptate în acest caz bărbaților, căci dacă nu te regăsești în lista de mai sus, atunci fii bună și crește copii, fă mâncare gustoasă și ai grijă de căminul familial. Dacă nu ești FEMEIE, fii MAMĂ.

inspirat: http://elitedaily.com/dating/gentlemen/10-signs-youre-dating-woman-girl/638177/

foto:perfecte.ro

Despre sărut, altfel…

,,Sărutul uneşte şi împacă sufletele între ele. El înseamnă, aşadar, că sufletele se contopesc şi alungă orice resentiment”, afirma Arhiepiscopul de Ierusalim, Chiril.

Sărutul este prima manifestare a afecţiunii, o manifestare pură, inocentă sau pasională. Despre sărut sunt sute şi mii de informaţii, mituri, legende, etc. Cel mai popular fiind sărutul franţuzesc . Dar cum rămâne cu taina sau aşa numitul mister al sărutului? V-aţi gândit vreodată la sărut, ca la ceva ma mult decât o simpla atingere a buzelor?

De-a lungul istoriei, sărutul sub toate formele sale a fost folosit în mod diferit, spre exemplu:

Despre sărut a relatat  încă Herodot, catalogând sărutul, drept o formă de salut şi de determinare a rangului ( când cineva era de categorie inferioară se sărutau pe obraz ).

În Evul Mediu, sărutul era folosit pentru  a pecetlui jurămîntul de fidelitate reciprocă între senior şi vasalul său, cei doi schimbau un sărut pe gură. Din cauza aceasta omul seniorului era desemnat drept  ,,om de gură şi de mînă”.

În timpul prezentărilor în faţa papei de la Roma, era obiceiul să i se sărute piciorul.

În Rusia, celor care se bucurau de o consideraţie deosebită, era sărutat şi umărul.

În ritualul ungerii regelui, după urcarea pe tron, pairii Franţei îi dădeau sărutul de legitimare pe gură.

Ajunsă acasă dintr-o călătorie spre lăcaşurile sfinte, am sesizat că mă gândesc la acel sărut vital, dintre mine şi Dumnezeu. NU, să nu vă gândiţi deodată la sărut, în sensul său propriu. Încercaţi să pătrundeţi dincolo de orizonturile gândirii omeneşti. V-aţi gândit vreodată care este semnificaţia şi rolul sărutului, atunci când ne ducem la biserică şi sărutăm icoanele?

Autorul Muguraş Constantinescu, în lucrarea sa ,,Sărutul”, ne dezvăluie o viziune aparte, pentru că el, cataloghează sărutul ca o: ,,Beţie sublimă, promisiune, dar, cadou otrăvit, semn de supunere, de putere, sau de trădare” . El vine cu episoade biblice, care ne dezvăluie misterul sărutului:

,,Este cunoscut episodul biblic în care profetul Elisei reînvie un copil mort prin practicarea respiraţiei gură la gură: ,Elisei  s-a suit şi s-a urcat pe copil. Şi-a pus gura pe gura lui, ochii pe ochii lui, mîinile pe mîinile lui şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.” (II, Regi, 4, 32-35.)

Fără să mai vorbim de orbul din Betsaida vindecat de un sărut (Marcu, 8, 22-26), ne vom aminti de sărutul dat leprosului, care este mai întîi un act de purificare. Cum leprosul este impur, sărutul de caritate îl purifică. Dar poate şi să-l vindece, aşa cum a făcut sfîntul Martin sărutîndu-l pe lepros pe gură. În acest sărut taumaturgic, rolul salivei este important: „Îndată ce saliva binecuvîntată, ieşită din gura sfîntului, l-a atins pe lepros, această ungere parfumată l-a vindecat de boală ce-l dobora” (Venance Fortunat).

Este cunoscută semnificaţia sărutului şi ca simbol al trădării. Acest fapt fiind asociat cu sărutul dat de Iuda lui Isus Hristos, in timpul cinei cea de taina, atunci când trădarea avuse loc.

Ceea ce ţine de celebrul sărut de pace (osculum pacis), atunci origine sa provine din recomandările sfinţilor  Petru şi Pavel: ,Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfîntă„(I Corinteni., 16, 20), ,Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare de dragoste„(I, Tesaloniceni, 5, 26)10.”

Astfel, am ajuns şi eu să înţeleg că sărutul este o taină sfîntă, o legătură vitală dintre sufletul meu şi harul Dumnezeiesc de care mă umplu în timpul rugăciunii. Sărutul este o formă a rugăciunii exprimată prin dragoste, astfel şi Sfânta Scriptură ne îndeamnă:,, Iubiţi-vă ca fraţii!„, pentru că epistola Sf. Apostol Pavel ne spune: ,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Dragostea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.Dragostea nu cade niciodată.„

sursa: http://www.romlit.ro/alain_montandon_-_srutul_sacru

foto: ziuanews.ro, caleacatrerai.blogspot.com